
28 dec. Ce vitamine sunt necesare pentru o sarcina sanatoasa
Anemie? Mâini și picioare umflate în sarcină? Vitaminele necesare pentru o sarcină sănătoasă
- Vitaminele recomandate in sarcina
- Cand poate aparea anemia in sarcina?
- Picioare umflate in sarcina? Iata dieta care poate remedia
Aportul alimentar necesar de substante nutritive creste cu aproximativ 50% pe parcursul sarcinii. O dieta sanatoasa reprezinta cea mai buna metoda de a acoperi necesarul de vitamine si minerale.
Totusi, in urma transformarilor pe care le sufera organismul pe perioada sarcinii, exista posibilitatea ca acest necesar sa nu fie acoperit in intregime prin aportul alimentar si astfel sa apara anumite dezechilibre ale unor nutrienti esentiali, moment in care vitaminele prenatale vor acoperi aceste lipsuri.
Este de preferat inceperea administrarii unui supliment pentru sarcina cu o luna, doua inainte de primele incercari de a ramane insarcinata, deoarece obtinerea cantitatilor suplimentare de vitamine si minerale poate fi un proces de durata.
Ce vitamine sunt recomandate in sarcina?
- Acid folic
- reprezinta cea mai importanta vitamina care trebuie administrata cu cel putin o luna inainte de conceptie si pana in saptamana 12 a sarcinii
- previne riscul de malformatii congenitale de tub neural (structura din care se dezvolta craniul si coloana vertebrala) ale fatului
- nutrient necesar in formarea hematiilor, astfel poate fi evitata anemia in sarcina
- are rol in diviziunea celulara si sustin cresterea placentei in timpul sarcinii
Doza recomandata: 400 micrograme/zi
Surse naturale de acid folic: spanac, sparanghel, avocado, varza de Bruxelles, ridiche, sfecla, boabe de soia, cereal integrale, fasole rosie/alba, somon, lapte
- Fier
- este recomandat pentru corectia anemiei materne care poate duce la anemie fetala
- anemia materna poate creste riscul de a avea un copil cu greutate scazuta la nastere/nasterii premature/depresiei postnatale
Doza recomandata: 30 mg/zi
Surse naturale de fier: fasole, tofu, stafide, prune, caise, cartofi, broccoli, sfecla, legume cu frunze verzi, cereal integrale, carnea rosie, carnea de pasare, peste
- Iod
- reprezinta un element esential pentru dezvoltarea intelectuala a fatului
- carenta de iod usoara pana la moderata pot afecta dezvoltarea limbajului, memoria si viteza de procesare mentala
Doza recomandata: 220 mcg/zi
Surse naturale de iod: peste (cod, ton), lactate, sare iodate
Pe langa acestea, este necesar aportul si de omega-3, calciu si vitamina D, cele din urma fiind importante mai ales in trimestrul 3 de sarcina cand au loc dezvoltarea si intarirea sistemului osos ale fatului.
Vitaminele prenatale sunt un supliment si nu inlocuiesc o dieta sanatoasa si variata si nu contin 100% din necesarul zilnic de vitamine si minerale. In functie de necesar, medicul poate recomanda doze suplimentare din anumiti nutrienti.
Cand poate aparea anemia in sarcina?
Cauzele anemiei aparute in sarcina pot fi deficitul de fier, acid folic, vitamina B12.
Analizele de sange recomandate sa se efectueze in sarcina depisteaza anemia si astfel se poate institui tratament profilactic sau daca este nevoie, tratament curativ, ce necesita doze mai crescute .
- Necesarul de fier creste de 2-3 ori in sarcina fata de necesarul unei femei care nu este gravida, iar cel de acid folic de 10-20 de ori.
- Deficitul de vitamin B12 apare mai frecvent la persoanele vegetariene sau cu defecte de absorbtie a vitamina B12.
Picioare umflate in sarcina? Cum prevenim și ameliorăm simptomele?
Edemul sau umflarea picioarelor in sarcina este un fenomen care se datoreaza faptului ca femeia gravida retine mai multa apa decat in mod normal. Pe parcursul unei zile, excesul de apa acumulat tinde sa se indrepte catre partea inferioara a corpului, mai ales daca este cald sau daca gravida a stat mult in picioare.
Totodata, o alta cauza poate fi presiunea exercitata de uterul marit de volum, presiune care poate afecta circulatia sangelui de la nivelul membrelor inferioare.
Cum se poate preveni aparitia edemului?
- gravida trebuie sa evite sa stea in picioare pentru perioade lungi de timp
- purtatul de ciorapi compresivi/incaltamine confortabila
- aport hidric adecvat
- reducerea consumului de sare
- exercitii fizice
- odihna cu picioarele ridicate
Semne de alarma ale edemului – picioarele umflate pot fi un semn al preeclampsiei, afectiune ce apare dupa saptamana 20 de sarcina sau dupa nastere:
- accentuare brusca a edemului in zona fetei, membrelor superioare/inferioare
- cefalee
- problem cu vederea: vedere incetosata sau aparitia unor flash-uri de lumina
- durere subcostala
- varsaturi ce insotesc oricare dintre simptomele de mai sus
Florentina
Posted at 09:00h, 18 augustBuna! As fi putut jura ca am mai vizitat acest site, dar dupa ce am parcurs cateva dintre articole mi-am dat seama ca este nou pentru mine. Oricum, sunt cu siguranta incantat ca am dat peste el si il voi marca si il voi verifica frecvent!